Relatiile de cuplu sunt reusite daca barbatul si femeia se
constientizeaza ca fiind diferiti, dar egali ca valoare; daca ei se
intalnesc ca egali.
Si relatiile de cuplu reusesc prin echilibrul intre a da si a primi.
Cand unul da, celalalt primeste, si adauga ceva in plus datorita iubirii
sale, si da inapoi darul. Celalalt adauga, la randul sau, ceva in plus,
din iubire si da, din nou inapoi. Astfel, relatia de cuplu reuseste
prin acest schimb, care mentine un echilibru durabil in care cresterea
este implicita.
Daca totusi o persoana ofera mai mult decat primeste, pentru ca mai
mult este cerut, atunci relatia este in pericol. Iubirea se raceste.
Daca, de exemplu, unul din partenerii dintr-un cuplu casatorit a mai
fost casatorit si are copii din mariajul anterior si ii aduce cu sine in
noua relatie, asteptandu-se ca partenera sau partenerul sau sa aiba
grija de ei, chiar daca nu sunt ai sai, atunci noului partener i se cere
sa dea in mod obligatoriu mai mult decat primeste. Se asteapta de la
el/ea sa dea mai mult decat primeste. Si asta distruge egalitatea si
echilibrul. Si nu exista decat o solutie: echilibrul trebuie restabilit.
Si poate fi restabilit atunci cand persoana care a cerut mai mult
recunoaste ceea ce da celalalt; atunci cand el sau ea se distanteaza de
pretentia:”Imi datorezi asta.” Asta poate reechilibra lucrurile din nou.
In relatia de cuplu echilibrarea raului este, de asemenea, necesara.
Avem impulsul de a echilibra nu numai ce este bun, ci si ceea ce este
rau. Daca unul dintre parteneri il raneste pe celalalt, indiferent de
motiv, celalalt va simti nevoia sa raneasca la randul lui. De fapt,
celalalt trebuie sa-si raneasca partenerul, astfel echilibrul este
distrus. Totusi, acest lucru trebuie facut cu iubire, adica celalalt va
rani mai putin decat a fost ranit. In acest fel schimbul creste din nou
inspre bine.
Extras din “Un val, un ocean”, Bert Hellinger, Editura Cartea Daath
Postări
