Si relatiile de cuplu reusesc prin echilibrul intre a da si a primi. Cand unul da, celalalt primeste, si adauga ceva in plus datorita iubirii sale, si da inapoi darul. Celalalt adauga, la randul sau, ceva in plus, din iubire si da, din nou inapoi. Astfel, relatia de cuplu reuseste prin acest schimb, care mentine un echilibru durabil in care cresterea este implicita.
Daca totusi o persoana ofera mai mult decat primeste, pentru ca mai mult este cerut, atunci relatia este in pericol. Iubirea se raceste. Daca, de exemplu, unul din partenerii dintr-un cuplu casatorit a mai fost casatorit si are copii din mariajul anterior si ii aduce cu sine in noua relatie, asteptandu-se ca partenera sau partenerul sau sa aiba grija de ei, chiar daca nu sunt ai sai, atunci noului partener i se cere sa dea in mod obligatoriu mai mult decat primeste. Se asteapta de la el/ea sa dea mai mult decat primeste. Si asta distruge egalitatea si echilibrul. Si nu exista decat o solutie: echilibrul trebuie restabilit. Si poate fi restabilit atunci cand persoana care a cerut mai mult recunoaste ceea ce da celalalt; atunci cand el sau ea se distanteaza de pretentia:”Imi datorezi asta.” Asta poate reechilibra lucrurile din nou.
In relatia de cuplu echilibrarea raului este, de asemenea, necesara. Avem impulsul de a echilibra nu numai ce este bun, ci si ceea ce este rau. Daca unul dintre parteneri il raneste pe celalalt, indiferent de motiv, celalalt va simti nevoia sa raneasca la randul lui. De fapt, celalalt trebuie sa-si raneasca partenerul, astfel echilibrul este distrus. Totusi, acest lucru trebuie facut cu iubire, adica celalalt va rani mai putin decat a fost ranit. In acest fel schimbul creste din nou inspre bine.
Extras din “Un val, un ocean”, Bert Hellinger, Editura Cartea Daath
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu